Audienţa generală de miercuri

Biserica: 8. Biserica și carismele
miercuri, 1 octombrie 2014

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Încă de la început, Domnul a umplut Biserica de darurile Duhului său, făcând-o astfel mereu vie și rodnică prin darurile Duhului Sfânt. Între aceste daruri, se disting câteva care sunt deosebit de prețioase pentru edificarea și drumul comunității creștine: este vorba despre carisme. În această cateheză vrem să ne întrebăm: ce este exact o carismă? Cum putem să o recunoaștem și să o primim? Și mai ales: faptul că în Biserică există o diversitatea și o multiplicitate de carisme, trebuie văzut în sens pozitiv, ca un lucru frumos, sau ca o problemă?

În limbajul obișnuit, când se vorbește despre „carismă”, se înțelege mai ales un talent, o abilitate naturală. Se spune: „Această persoană are o carismă specială pentru a învăța. Este un talent pe care îl are.” Astfel, în fața unei persoane deosebit de distinse și implicată, se obișnuiește să se spună: „Este o persoană carismatică”. „Ce înseamnă?” „Nu știu, dar este carismatică.” Și spunem așa. Nu știm ceea ce spune, dar spunem: „Este carismatică”. Însă, în perspectiva creștină carisma este mult mai mult decât o calitate personală, decât o predispoziție cu care putem fi înzestrați: carisma este un har, un dar oferit de Dumnezeu Tatăl, prin acțiunea Duhului Sfânt. Și este un dar care este dat cuiva nu pentru că este mai bun decât ceilalți sau pentru că a meritat aceasta: este un cadou pe care Dumnezeu i-l oferă, pentru ca el cu aceeași gratuitate și aceeași iubire să îl poată pune în slujba întregii comunități, pentru binele tuturor. Vorbind în mod un pic uman, se spune așa: „Dumnezeu dă această calitate, această carismă acestei persoane, dar nu pentru sine, ci pentru ca să fie în slujba întregii comunități”. Astăzi, înainte de a veni în piață, am primit mulți copii neputincioși în Aula Paul al VI-lea. Erau mulți cu o asociație care se dedică îngrijirii acestor copii. Ce anume este? Această asociație, aceste persoane, acești bărbați și aceste femei au carisma de a se îngriji de copiii neputincioși. Aceasta este o carismă!

Un lucru important care trebuie subliniat imediat este faptul că nimeni nu poate înțelege singur dacă are o carismă, și care anume. De atâtea ori noi am auzit persoane care spun: „Eu am această calitate – știu să cânt foarte bine”. Și nimeni nu are curajul să spună: „Este mai bine să stai liniștit, pentru că ne chinuiești pe toți atunci când cânți!” Nimeni nu poate să spună: „Eu am această carismă”. În cadrul comunității îmbobocesc și înfloresc darurile cu care ne umple Tatăl; și în sânul comunității se învață să le recunoaștem ca un semn al iubirii Sale față de toți fiii Săi. Așadar, fiecare dintre noi este bine să se întrebe: „Există vreo carismă pe care Domnul a făcut-o să apară în mine, în harul Duhului Său, și pe care frații mei, în comunitatea creștină, au recunoscut-o și încurajat-o? Și cum mă comport eu cu privire la acest dar: îl trăiesc cu generozitate, punându-l în slujba tuturor, sau îl neglijez și ajung să uit de el? Sau eventual devine în mine motiv de orgoliu, așa încât să mă plâng mereu de ceilalți și să pretind ca în comunitate să se facă după modul meu?” Sunt întrebări pe care noi trebuie să ni le punem: dacă există o carismă în mine sau am un pic de gelozie față de carismele celorlalți; dacă aș putea alege, vreau să am carisma aceea. Carisma este un dar: numai Dumnezeu îl dă!

Însă experiența cea mai frumoasă este a descoperi cu câte carisme diferite și cu câte daruri ale Duhului Său umple Tatăl Biserica Sa! Acest lucru nu trebuie să fie văzut ca un motiv de încurcătură, de tulburare: toate sunt cadouri pe care Dumnezeu le oferă comunității creștine, pentru ca să poată crește armonioasă, în credință și în iubire, ca un singur trup, Trupul lui Cristos. Însuși Duhul care dă această diferență de carisme face unitatea Bisericii. Este mereu același Duh. Deci, în fața acestei multiplicități de carisme inima noastre trebuie să se deschidă la bucurie și trebuie să gândim: „Ce lucru frumos! Atâtea daruri diferite, pentru că suntem cu toții fii ai lui Dumnezeu și cu toții iubiți în mod unic.” Așadar, vai dacă aceste daruri devin motiv de invidie, de diviziune, de gelozie! Așa cum amintește apostolul Paul în prima Scrisoare către Corinteni, la capitolul 12, toate carismele sunt importante în ochii lui Dumnezeu și, în același timp, niciuna nu este de neînlocuit. Aceasta înseamnă că în comunitatea creștină avem nevoie unul de altul și fiecare dar primit se realizează pe deplin atunci când este împărtășit cu frații, pentru binele tuturor. Aceasta este Biserica! Și când Biserica, în varietatea carismelor sale, se exprimă în comuniune, nu poate să greșească: este frumusețea și forța lui sensus fidei, a acelui simț supranatural al credinței, care este dăruit de Duhul Sfânt pentru ca, împreună, să putem intra cu toții în inima Evangheliei și să învățăm să îl urmăm pe Isus în viața noastră.

Astăzi Biserica sărbătorește comemorarea Sfintei Tereza a Pruncului Isus. Această sfântă, care a murit la 24 de ani și iubea așa de mult Biserica, voia să fie misionară, dar voia să aibă toate carismele, și spunea: „Eu aș vrea să fac aceasta, aceasta și aceasta”, voia toate carismele. A mers în rugăciune, a simțit că iubirea era carisma ei. Și a spus această frază frumoasă: „În inima Bisericii eu voi fi iubirea”. Și această carismă o avem cu toții: capacitatea de a iubi. Să îi cerem astăzi Sfintei Tereza a Pruncului Isus această capacitate de a iubi mult Biserica, de a o iubi mult și de a accepta toate acele carisme cu această iubire de fii ai Bisericii, a sfintei noastre maici Biserici ierarhice.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 01.10.2014
Publicarea pe acest sit: 01.10.2014
Etichete: , ,

Lasă un răspuns