Audiența generală de miercuri

Speranța creștină – 13.
Postul Mare drum de speranță
miercuri, 1 martie 2017

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În această zi, Miercurea Cenușii, intrăm în timpul liturgic al Postului Mare. Și pentru că desfășurăm un ciclu de cateheze despre speranța creștină, astăzi aș vrea să vă prezint Postul Mare ca drum de speranță.

De fapt, această perspectivă este evidentă imediat dacă ne gândim că Postul Mare a fost instituit în Biserică drept timp de pregătire pentru Paște, așadar tot sensul acestei perioade de patruzeci de zile ia lumină din misterul pascal spre care este orientat. Putem să ni-l imaginăm pe Domnul Înviat care ne cheamă să ieșim din întunericul nostru și noi pornim la drum spre El, care este Lumina. Și Postul Mare este un drum spre Isus Înviat, este o perioadă de pocăință, și de mortificare, dar nu scop în sine, ci cu scopul de a ne face să înviem cu Cristos, să reînnoim identitatea noastră baptismală, adică să ne renaștem din nou „de sus”, din iubirea lui Dumnezeu (cf. In 3,3). Iată pentru ce Postul Mare este, prin natura sa, timp de speranță.

Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă asta, trebuie să ne referim la experiența fundamentală a exodului israeliților din Egipt, relatată de Biblie în cartea care poartă acest nume: Exodul. Punctul de plecare este condiția de sclavie în Egipt, asuprirea, munca silnică. Însă Domnul n-a uitat poporul său și promisiunea sa: îl cheamă pe Moise și, cu braț puternic, îi scoate pe israeliți din Egipt și îi conduce prin deșert spre țara libertății. În timpul acestui drum de la sclavie la libertate, Domnul le dă israeliților legea, pentru a-i educa să-l iubească pe El, unic Domn, și să se iubească între ei ca frați. Scriptura arată că exodul este lung și frământat: simbolic durează 40 de ani, adică timpul de viață al unei generații. O generație care, în fața încercărilor drumului, este mereu tentat să regrete Egiptul și să se întoarcă înapoi. Și noi toți cunoaștem ispita de a ne întoarce înapoi, toți. Însă Domnul rămâne fidel și acei sărmani oameni, conduși de Moise, ajung la țara promisă. Tot acest drum este parcurs în speranță: speranța de a ajunge în țară, și tocmai în acest sens este un „exod”, o ieșire din sclavie, din păcat, la libertate, la întâlnirea cu Cristos Înviat. Fiecare pas, fiecare trudă, fiecare încercare, fiecare cădere și fiecare reluare, totul are sens numai în cadrul planului de mântuire al lui Dumnezeu, care vrea pentru poporul său viața și nu moartea, bucuria și nu durerea.

Paștele lui Isus este exodul său, cu care El ne-a deschis calea pentru a ajunge la viața deplină, veșnică și fericită. Pentru a deschide această cale, această trecere, Isus a trebuit să se despoaie de gloria sa, să se umilească, să se facă ascultător până la moarte și până la moartea pe cruce. Ca să ne deschidă drumul spre viața veșnică l-a costat tot sângele său și grație Lui noi suntem salvați din sclavia păcatului. Însă asta nu înseamnă că El a făcut tot și noi nu trebuie să facem nimic, că El a trecut prin cruce și noi „mergem în paradis cu trăsura”. Nu este așa. Mântuirea noastre este desigur un dar al său, dar, pentru că este o istorie de iubire, cere „da”-ul nostru și participarea noastră la iubirea sa, așa cum ne demonstrează Mama noastră Maria și după ea toți sfinții.

Postul Mare trăiește din această dinamică: Cristos ne precede cu exodul său, iar noi străbatem deșertul grație Lui și în urma Lui. El este ispitit pentru noi și l-a învins pe ispititor pentru noi, dar și noi trebuie să înfruntăm cu El ispitele și să le depășim. El ne dăruiește apa vie a Duhului său, iar nouă ne revine să luăm din izvorul său și să bem, în sacramente, în rugăciune, în adorație; El este lumina care învinge întunericul, iar nouă ni se cere să alimentăm mica flacără care ne-a fost încredințată în ziua Botezului nostru.

În acest sens Postul Mare este „semn sacramental al convertirii noastre” (Liturghierul Roman, Rugăciunea zilei, Duminica I din Postul Mare); cine parcurge drumul Postului Mare este mereu pe drumul convertirii. Postul Mare este semn sacramental al drumului nostru de la sclavie la libertate, care trebuie reînnoit mereu. Un drum angajant desigur, așa cum este corect ca să fie, pentru că iubirea este angajantă, dar un drum plin de speranță. Ba chiar aș spune mai mult: exodul din Postul Mare este drumul în care speranța însăși se formează. Truda de a străbate deșertul – toate încercările, ispitele, iluziile, mirajele… -, toate acestea contribuie la forjarea unei speranțe puternice, trainice, după modelul celei a Fecioarei Maria, care în mijlocul întunericului pătimirii și morții Fiului său a continuat să creadă și să spere în învierea sa, în victoria iubirii lui Dumnezeu.

Cu inima deschisă la acest orizont, să intrăm astăzi în Postul Mare. Simțindu-ne parte a poporului sfânt al lui Dumnezeu, să începem cu bucurie acest drum de speranță.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 01.03.2017
Publicarea pe acest sit: 01.03.2017
Etichete: ,

Comments are closed