Audienţa generală de miercuri

Despre Sfântul Alfons Maria de Liguori
miercuri, 1 august 2012

Iubiți frați și surori,

Astăzi este comemorarea liturgică a sfântului Alfons Maria de Liguori, episcop și învățător al Bisericii, întemeietor al Congregației Preasfântului Răscumpărător, redemptoriștii, patron al studioșilor de teologie morală și al confesorilor. Sfântul Alfons este unul dintre cei mai populari sfinți din secolul al XVIII-lea, datorită stilului său simplu și imediat și datorită învățăturii sale despre sacramentul Pocăinței: într-o perioadă de mare rigorism, rod al influenței ianzeniste, el le recomanda confesorilor să administreze acest Sacrament manifestând îmbrățișarea bucuroasă a lui Dumnezeu Tatăl, care în milostivirea sa infinită nu încetează să-l primească pe fiul căit. Comemorarea de astăzi ne oferă ocazia să ne oprim asupra învățăturilor sfântului Alfons cu privire la rugăciune, deosebit de prețioase și pline de suflu spiritual. Dăinuie din anul 1759 tratatul său Despre marele mijloc al Rugăciunii, pe care el îl considera cel mai util între toate scrierile sale. De fapt, descrie rugăciunea ca „mijlocul necesar și sigur pentru a obține mântuirea și toate harurile de care avem nevoie pentru a o dobândi” (Introducere). În această frază este sintetizat modul alfonsian de a înțelege rugăciunea.

Înainte de toate, spunând că este un mijloc, ne amintește scopul la care trebuie să ajungem: Dumnezeu a creat din iubire, pentru a ne putea dărui viața în plinătate; însă această țintă, această viață în plinătate, din cauza păcatului, ca să spunem așa, s-a îndepărtat – știm cu toții asta – și numai harul lui Dumnezeu o poate face accesibilă. Pentru a explica acest adevăr fundamental și a face să înțelegem în mod imediat cât de real este pentru om riscul de „a se pierde”, sfântul Alfons a creat o maximă vestită, foarte elementară, care spune: „Cine se roagă se mântuiește, cine nu se roagă se osândește!”. Ca un comentariu la această frază lapidară, adăuga: „Deci mântuirea fără rugăciune este foarte dificilă, ba chiar imposibilă… însă rugându-ne mântuirea este lucru sigur și foarte ușor” (II, Concluzie). Și mai spune el: „Dacă nu ne rugăm, pentru noi nu este scuză, pentru că harul de a se ruga este dat fiecăruia… dacă nu ne vom mântui, toată vina va fi a noastră, pentru că nu ne-am rugat” (ibid.). Deci, spunând că rugăciunea este un mijloc necesar, sfântul Alfons voia să afirme că în orice situația a vieții nu se poate face abstracție de rugăciune, în special în momentul încercării și în dificultăți. Mereu trebuie să batem cu încredere la ușa Domnului, știind că în toate El se îngrijește de fiii săi, de noi. Pentru aceasta, suntem invitați să nu ne temem să recurgem la El și să-i prezentăm cu încredere cererile noastre, având certitudinea că obținem ceea ce avem nevoie.

Dragi prieteni, aceasta este problema centrală: ce este cu adevărat necesar în viața mea? Răspund cu sfântul Alfons: „Sănătatea și toate harurile de care are nevoie ea” (ibid.); desigur, el înțelege nu numai sănătatea trupului, ci mai ales și cea a sufletului, pe care Isus o dăruiește. Mai mult decât orice noi avem nevoie de prezența sa eliberatoare care face cu adevărat umană, și de aceea plină de bucurie, existența noastră. Și numai prin intermediul rugăciunii putem să-l primim pe El, Harul său, care, luminându-ne în orice situație, ne face să discernem adevăratul bine și, fortificându-ne, face eficace și voința noastră, adică o face capabilă să realizeze binele cunoscut. Adesea recunoaștem binele, dar nu suntem capabili să-l facem. Cu rugăciunea ajungem să-l săvârșim. Discipolul Domnului știe că este întotdeauna expus ispitei și nu încetează să ceară ajutor lui Dumnezeu în rugăciune, pentru a o învinge.

Sfântul Alfons prezintă exemplul sfântului Filip Neri – foarte interesant – care „din primul moment în care se trezea dimineața, îi spunea lui Dumnezeu: «Doamne, ține-ți mâinile astăzi asupra lui Filip, pentru că dacă nu faci asta, Filip te trădează»” (III, 3). Mare realist! El îi cere lui Dumnezeu să-și țină mâna asupra sa. Și noi, conștienți de slăbiciunea noastră, trebuie să cerem ajutorul lui Dumnezeu cu umilință, încrezându-ne în bogăția milostivirii sale. Într-un alt text, spune sfântul Alfons că: „Noi suntem săraci în toate, dar dacă cerem nu mai suntem săraci. Dacă noi suntem săraci, Dumnezeu este bogat” (II, 4). Și, mergând pe urma sfântului Augustin, invită pe fiecare creștin să nu-i fie teamă să-și procure de la Dumnezeu, cu rugăciunile, acea forță pe care n-o are și care îi este necesară pentru a face binele, având certitudinea că Domnul nu refuză ajutorul său celui care-l roagă cu umilință (cf. III, 3). Dragi prieteni, sfântul Alfons ne amintește că raportul cu Dumnezeu este esențial în viața noastră. Fără raportul cu Dumnezeu lipsește relația fundamentală și relația cu Dumnezeu se realizează în vorbirea cu Dumnezeu, în rugăciunea personală zilnică și cu participarea la Sacramente și, astfel, această relație poate să crească în noi, poate crește în noi prezența divină care orientează drumul nostru, îl luminează și-l face sigur și senin, chiar și în mijlocul dificultăților și pericolelor. Mulțumesc!

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 01.08.2012
Publicarea pe acest sit: 02.08.2012
Etichete: ,

Lasă un răspuns