Audienţa generală de miercuri

Triduum-ul pascal
Miercuri, 1 aprilie 2015

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Mâne este Joia Sfântă. După-amiază, cu Sfânta Liturghie „în Cina Domnului”, va începe Triduum-ul pascal al pătimirii, morții și învierii lui Cristos, care este culmea întregului an liturgic și culmea vieții noastre creștine. Triduum-ul se deschide cu comemorarea Ultimei Cine. Isus, în ajunul pătimirii Sale, a oferit Tatălui Trupul Său și Sângele Său sub speciile pâinii și vinului și, dăruindu-le ca hrană apostolilor, le-a poruncit să îi perpetueze ofranda în amintirea Sa. Evanghelia de la această celebrare, amintind de spălarea picioarelor, exprimă aceeași semnificație a Euharistiei sub o altă perspectivă. Isus – ca un slujitor – spală picioarele lui Simon Petru și ale celorlalți unsprezece discipoli (cf. In 13,4-5). Cu acest gest profetic, El exprimă sensul vieții Sale și al pătimirii Sale, ca slujire adusă lui Dumnezeu și fraților: „Pentru că nici Fiul Omului nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească” (Mc 10,45).

Aceasta s-a întâmplat și la Botezul nostru, când harul lui Dumnezeu ne-a spălat de păcat și ne-am îmbrăcat în Cristos (cf. Col 3,10). Aceasta se întâmplă de fiecare dată când facem memorialul Domnului în Euharistie: facem comuniune cu Cristos Slujitorul pentru a asculta de porunca Sa, aceea de a ne iubi așa cum El ne-a iubit (cf. In 13,34; 15,12). Dacă ne apropiem de Sfânta Împărtășanie fără să fim dispuși sincer să ne spălăm picioarele unii altora, noi nu recunoaștem Trupul Domnului. Este slujirea lui Isus care se dăruiește pe sine însuși, total.

După aceea, poimâine, în liturgia din Vinerea Sfântă medităm misterul morții lui Cristos și adorăm Crucea. În ultimele clipe de viață, înainte de a încredința Tatălui duhul, Isus a spus: „S-a împlinit!” (In 19,30). Ce înseamnă acest cuvânt, ca Isus să spună: „S-a împlinit!”? Înseamnă că lucrarea mântuirii este împlinită, că toate Scripturile își au împlinirea lor deplină în iubirea lui Cristos, Mielul jertfit. Isus, cu Jertfa Sa, a transformat cea mai mare fărădelege în cea mai mare iubire.

În decursul secolelor există bărbați și femei care cu mărturia existenței lor reflectă o rază a acestei iubiri perfecte, depline, necontaminate. Îmi place să amintesc un martor eroic din zilele noastre, părintele Andrea Santoro, preot din Dieceza de Roma și misionar în Turcia. Cu câteva zile înainte de a fi asasinat la Trebisonda, el scria: „Sunt aici pentru a locui în mijlocul acestor oameni și a-i permite lui Isus de a face aceasta oferindu-i trupul meu… Devenim capabili de mântuire numai oferind propriul trup. Răul din lume trebuie purtat și durerea trebuie împărtășită, absorbind-o în propriul trup până la capăt, așa cum a făcut Isus” (A. Polselli, Don Andrea Santoro, le eredita, Citta Nuova, Roma 2008, pag. 31). Acest exemplu al unui om din timpurile noastre, și atâtea altele, ne susțin în oferirea vieții noastre ca dar de iubire fraților, imitându-l pe Isus.

Și astăzi există atâția bărbați și femei, adevărați martiri care își oferă viața lor cu Isus pentru a mărturisi credința, numai pentru acest motiv. Este o slujire, slujire a mărturiei creștine până la sânge, slujire pe care ne-a făcut-o Cristos: ne-a răscumpărat până la sfârșit. Și aceasta este semnificația acelui cuvânt „S-a împlinit!” Ce frumos va fi ca noi toți, la sfârșitul vieții noastre, cu greșelile noastre, păcatele noastre, și cu faptele noastre bune, cu iubirea noastră față de aproapele, să putem spune Tatălui precum Isus: „S-a împlinit!”; nu cu perfecțiunea cu care a spus-o El, ci să spunem: „Doamne, am făcut tot ceea ce am putut să fac. S-a împlinit!” Adorând Crucea, privindu-l pe Isus, să ne gândim la iubire, la slujire, la viața noastră, la martirii creștini și ne va face bine să ne gândim la sfârșitul vieții noastre. Nici unul dintre noi nu știe când se va întâmpla aceasta, dar putem cere harul să putem spune: „Tată, am făcut ceea ce am putut să fac. S-a împlinit!”

Sâmbăta Sfântă este ziua în care Biserica în rugăciune contemplă „odihna” lui Cristos în mormânt după lupta victorioasă a crucii. În Sâmbăta Sfântă, Biserica, încă o dată, se identifică cu Maria: toate credința sa este adunată în Ea, prima și desăvârșita ucenică, prima și desăvârșita credincioasă. În întunericul care învăluie creația, Ea rămâne singura ca ține aprinsă flacăra credinței, sperând împotriva oricărei speranțe (cf. Rom 4,18) în Învierea lui Isus.

Și în marea Veghe Pascală, în care răsună din nou Aleluia, îl celebrăm pe Cristos Înviat, centru și scop al cosmosului și al istoriei; veghem plini de speranță în așteptarea întoarcerii sale, când Paștele va avea manifestarea sa deplină. Uneori întunericul nopții pare să pătrundă în suflet; uneori gândim: „de acum nu mai este nimic de făcut” și inima nu mai găsește forța de a iubi… Dar chiar în acel întuneric Cristos aprinde focul iubirii lui Dumnezeu: o strălucire risipește întunericul și vestește un nou început, ceva începe în întunericul cel mai profund. Noi știm că noaptea este „mai noapte”, este mai întunecată cu puțin înainte ca să înceapă ziua. Dar tocmai în acel întuneric Cristos e cel care învinge și care aprinde focul iubirii. Piatra durerii este dată la o parte lăsând spațiu speranței. Iată marele mister al Paștelui!

În această noapte sfântă Biserica ne încredințează lumina Celui Înviat, pentru ca în noi să nu fie regretul celui care spune „de acum…”, ci speranța celui care se deschide la un prezent plin de viitor: Cristos a învins moartea și noi cu El. Viața noastră nu se termină în fața pietrei unui mormânt, viața noastre merge dincolo cu speranța în Cristos care a înviat chiar din acel mormânt. Fiind creștini suntem chemați să fim santinele ale dimineții, care știu să vadă semnele Celui Înviat, așa cum au făcut femeile și discipolii care au mers la mormânt în zorii primei zile a săptămânii.

Iubiți frați și surori, în aceste zile ale Triduum-ului Sfânt să nu ne limităm să comemorăm pătimirea Domnului, ci să intrăm în mister, să ne însușim sentimentele Sale, atitudinile Sale, așa cum ne invită să facem apostolul Paul: „Să aveți în voi aceleași simțăminte ale lui Cristos Isus” (Fil 2,5). Atunci Paștele nostru va fi un „Paște fericit”.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea pe acest sit: 01.04.2015
Etichete: ,

Lasă un răspuns